luni, 31 mai 2021

De ce iubim anii `30? Istorie, societate, idei (7-11 iunie 2021)

Întâlnirile au loc zilnic: luni 7, marţi 8, miercuri 9, joi 10, vineri 11 iunie, de la 19.00-21.00.

Perioada anilor treizeci va rămâne în istoria României ca o veritabilă vârstă de aur, tulburătoare şi complexă, reflectată în mii de pagini de jurnal, fotografii, picturi, filme etc. Acum se confruntă mai acut ca niciodată tradiţia şi modernitatea, noul şi vechiul, inovaţia şi conservatorismul, satul şi oraşul.
Din această tensiune creatoare iau naştere profesii noi, oameni noi, stiluri aparte. Apar astfel arhitectul, avocatul, aviatorul, muzeograful, reporterul de scandal, specialistul în publicitate, turistul, intelectualul de profesie, muncitorul sindicalist – iar lista ar putea continua. Ne vom întâlni deci cu nume ca ale arhitectei Henrieta Delavrancea-Gibory, reporterului Filip Brunea-Fox, intelectualii grupului Criterion sau aviatorul C-tin „Bîzu” Cantacuzino. Personalităţi fascinante, oameni care au întemeiat profesii şi au construit cariere nemaiîntâlnite (la propriu, nu doar la figurat!) până atunci.
Cursul îşi propune deci o incursiune în lumea fascinantă a anilor treizeci, cu o dominantă sociologică, mai degrabă. Vom vorbi ȋn cinci întâlniri despre oameni, fapte, profesii, viaţă cotidiană, personalităţi marcante ale perioadei, întâmplări anecdotice sau memorabile, după cum urmează:
1. Cadrul general al anilor 1930. Istorie, societate, politică. Dezbaterile culturale din epocă şi moştenirea lor. Tradiţie versus Modernitate. Relevanţa acestora pentru ȋnţelegerea societăţii contemporane.
2. Anii 1930 ȋn Bucureşti. Oameni, locuri, ȋntâmplări. Paul Morand şi eternul „Bucarest”. Mitul „Micului Paris”.
3. Arhitectura interbelică românească, ȋntre curentul Bauhaus şi Marcel Iancu. O interpretare a spaţiului şi timpului.
4. OMUL anilor treizeci şi viaţa cotidiană a acestuia. Reflectarea ȋn literatură şi artă. Studiu de caz: Jurnalul lui Mihail Sebastian.
5. Mircea Eliade şi Mitul eternei reȋntoarceri. Intelectualii şi politica ȋn anii 1930. Memorie şi contra-memorie.
La final, va trebui să răspundem, fie şi parţial, la întrebarea pe care am lansat-o la începutul ciclului nostru de conferinţe de la Fundaţie: De ce iubim anii treizeci? Răspunsul nu poate fi decât unul singur, în maniera lui Flaubert: pentru că anii treizeci suntem noi!
Lector: Mirel Bănică
Dată de începere: 7 iunie 2021; Oră: 19:00
Număr de ateliere: 5; Frecvenţă zilnică: luni-vineri; 7-11 iunie (o întâlnire durează 2h)

miercuri, 26 mai 2021

Cluj Folk Fest între 18 – 20 iunie 2021

Ne face o deosebită plăcere să anunțăm line-up-ul primei ediții a festivalului Cluj Folk Fest, care va avea loc în perioada 18-20 iunie 2021.

https://xarte.ro/noutati-evenimente-stiri/cluj-folk-fest-intre-18-20-iunie-2021/


luni, 24 mai 2021

Expozitia Mother – Caminul Artei – Liciu Lucian 2021

 https://xarte.ro/noutati-evenimente-stiri/expozitia-mother-caminul-artei-liciu-lucian-2021/

Proiectul a fost inițiat de Lucian Liciu în 2017, care își propusese să realizeze o expoziție personală în 2020. Evenimente de natură obiectivă au condus spre amânarea cu un an a acesteia, răstimp în care i-a cooptat pe Nicoleta Gribincea și pe Eugen Iovan, artiști care, prin viziunea lor, au extins aria stilistică a subiectului ales. Mihai Plămădeală, curator.

Conferința online “Arta pe înțelesul tuturor” – Invitat special: pictorul Florin Șuțu

Seria conferințelor “Arta pe înțelesul tuturor” revine din luna mai, într-un format nou! Conferințele și prezentările vor avea loc online, fiind înregistrate la Palatul Suțu.

luni, 10 mai 2021

Adriana Badea si Iulia Schiopu – Once upon a time – Sala Pergament a Bibliotecii Nationale a Romaniei - Mai 2021

 Asociatia Culturala ARTAR va invita in perioada 7 – 19 mai 2021 sa vizitati expozitia de pictura „Once Upon a Time” a artistelor vizuale Adriana Badea si Iulia Schiopu.

vineri, 7 mai 2021

Lansare de carte: Nick Făgădar – Eveniment organizat de Cenaclul Republica

 Alături de autor: Oana Maria Doboși & Lucia Țurcanu

https://xarte.ro/noutati-evenimente-stiri/lansare-de-carte-nick-fagadar-eveniment-organizat-de-cenaclul-republica/

joi, 6 mai 2021

Cei ce nu uită – File de istorie pentru cartea noastră

Spectacolul-eveniment : “Cei ce nu uită”, o producție a Teatrului Regina Maria – Trupa Iosif Vulcan, care a avut premiera în stagiunea 2012-2013, vine în sprijinul proiectului “Cartea noastră cea de toate zilele”, toate încasările fiind direcționate pentru înființarea unei biblioteci școlare rurale la Școala Gimnazială Pietroasa, județul Bihor.

https://xarte.ro/noutati-evenimente-stiri/cei-ce-nu-uita-file-de-istorie-pentru-cartea-noastra-cea-de-toate-zilele/ 

Despre Georgios Gemistos Plethon: În ce privințe se deosebește Aristotel de Platon - Live - Facebook

Miercuri, 12 mai 2021, ora 18.00, pe paginile de Facebook Polirom și Librăria Humanitas de la Cișmigiu, va avea loc lansarea volumului În ce privințe se deosebește Aristotel de Platon de Georgios Gemistos Plethon, apărut de curînd în colecția „Biblioteca Medievală”, ediție bilingvă, traducere, comentarii și studiu de Alexander Baumgarten.

https://xarte.ro/noutati-evenimente-stiri/despre-georgios-gemistos-plethon-in-ce-privinte-se-deosebeste-aristotel-de-platon/

miercuri, 5 mai 2021

Cătălin Mihuleac în dialog cu Radu Paraschivescu despre romanul „America de peste pogrom” - xArte

J𝐨𝐢, 𝟔 𝐦𝐚𝐢 2021, 𝐥𝐚 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟗.𝟑𝟎, la întâlnirile Humanitas, 𝐂𝐚̆𝐭𝐚̆𝐥𝐢𝐧 𝐌𝐢𝐡𝐮𝐥𝐞𝐚𝐜 și 𝐑𝐚𝐝𝐮 𝐏𝐚𝐫𝐚𝐬𝐜𝐡𝐢𝐯𝐞𝐬𝐜𝐮 vor purta un dialog despre romanul 𝑨𝒎𝒆𝒓𝒊𝒄𝒂 𝒅𝒆𝒔𝒑𝒓𝒆 𝒑𝒐𝒈𝒓𝒐𝒎, publicat recent într-o ediție nouă în colecția 821.135.1 – Scriitori români contemporani.

Revista Boema – octombrie 2021

 A apărut revista literară Boem@ nr. 152 (octombrie 2021).